Biblioteca Astroclubului Bucureşti
Biblioteca Astroclubului este situată în micul sediu al Astroclubului şi ocupă la ora actuală aproximativ jumătate din încăpere!
Toate materialele din bibliotecă provin exclusiv din donaţii. Deşi biblioteca conţinea un anumit număr de cărţi şi reviste de astronomie chiar şi înainte de 1990, grosul inventarului actual provine din donaţiile a două persoane:
Dl. Jean Drăgescu, care începând cu 1993 a trimis Astroclubului practic întreaga sa colecţie de reviste astronomice, colecţie care cuprinde aproape toate titlurile majore de magazine astronomice publicate în limba engleză, franceză şi germană. Dl. Drăgescu încerca să ţină mare parte din colecţii "la zi" şi trimitea numere noi cam o dată la 4-5 luni. De asemenea, Dl. Drăgescu a donat şi un număr de cărţi de astronomie unor membrii ai Astroclubului.
Regretatul Ing. Vladimir Boico , fost preşedinte de onoare al Astroclubului. Dl. Boico a lăsat Astroclubului întreaga sa colecţie de literatură astronomică, zeci de cărţi de astronomie atât în limba română, cât mai ales în limbi străine. De asemenea, colecţia revistei "Sky&Tel" 1990-2000 şi câteva alte reviste mai vechi.
Inventarul de cărţi existent în bibliotecă înainte de aceste 2 importante contribuţii provine din donaţii diverse, din partea membrilor clubului sau a altor pasionaţi de astronomie: Dan Vidican, Monica Ciobanu, Dan Stănescu, Zoli Deak, Adi Enache şi Radu Corlan.
Unele din cărţile mai vechi din bibliotecă au făcut parte din biblioteca astronomului român Constantin Pârvulescu !
Alături de toate acestea, puteţi accesa online toate numerele din revista Vega, iar începând cu luna noiembrie 2007, Astroclubul Bucureşti este abonat la revista „Astronomy”.
Pentru consultarea titlurilor mergeţi la Biblioteca Online.
|