Târgovişte noaptea.
Panorama de mai sus este un mozaic alcătuit din trei fotografii luate de Zoltan Deak, pe data de 3 Ian. 1998, de pe "Dealul Voievozilor" din marginea Târgoviştei, din curtea casei lui Valentin Grigore, preşedintele SARM. Mozaicul a fost realizat în Adobe PhotoShop de Călin Niculae .

Poluarea Luminoasă

de Alin Ţolea

Introducere

Poluarea Luminoasă este cancerul astronomiei...
Iluminarea cerului nocturn de către sursele de lumină artificială este ceea ce astronomii, şi nu numai ei, numesc poluare luminoasă. Poluarea luminoasă nu este un "semn de civilizaţie", ci din contră, un semn de risipă fară margini.

Poluarea Luminoasă NU ESTE consecinţa de neevitat a iluminatului public, ci consecinţa iluminatului public defectuos, lucru evitabil de pe planşa de proiectare.
Din cauza designului învechit al lămpilor de iluminat public şi privat sau din cauza felului cum acestea sunt montate pe stâlpi, mai mult de 30% din lumina produsă este aruncata deasupra orizontalei, adică DIRECT spre ceruri! Asta e ca şi cum ne-am duce la cumpărături şi am pierde constant 30% din banii din buzunar pentru că avem buzunarele găurite.

Deşi este o risipă crasă de energie şi bani, faptul scapă neobservat celor ce gândesc iluminatul public, dacă exista asemenea persoane, ca şi publicului larg. Numai în Bucuresti, aceasta risipă reprezintă aprox. 5 milioane Kwh/an = 250.000 USD/an . Acesta NU este costul total al iluminatului public, ci doar acei 30% care se duc drept în sus...

Deci ca să recaliptulăm, bucureştenii, căci din banii oamenilor de rând este plătit iluminatul public, cheltuiesc un sfert de milion de dolari pe an = 6.25 miliarde de lei/an pentru o parte din iluminatul public care iluminează burţile păsărilor, avioanele, norii şi, ca produs secundar, cerul. Pare fanstastic, dar este cât se poate de real! Şi ăsta este numai Bucureştiul...

Din fericire, problema are {soluţii }. Hai să stăm şi să cugetăm. Iluminatul stradal sau privat are, sau ar trebui sa aibă un singur scop. Iluminarea străzilor, trotuarelor sau aleilor. Dacă un lampadar aruncă o parte din lumina produsă peste planul orizontal, atunci acea lumină nu ajunge nicaieri pe sol, deci nu ajută vizibilitatea pe timp de noapte. În schimb, are efecte nedorite:

• Ei, şi cum arata o lampa de iluminat public?

  Lampi stradale proaste şi lampi stradale bune
  	Aşa NU Globurile sunt folosite în mod obisnuit pentru iluminatul decorativ. Motivul principal este aspectul frumos al lămpilor în timpul zilei! Aproximativ 70% din lumina produsă de becurile din interiorul globului este îndreptată în ochii pietonilor şi spre ceruri! Păi acolo avem nevoie de lumină? Nu, avem nevoie de lumina pe trotoar! Mai mult, în loc să facă lumină sub el, globul produce un disc de umbră chiar sub stâlp! Ce se poate face? Aici e greu. Există lămpi decorative care direcţionează în jos toată lumina produsă, în general prin reflectori interni. Dar lămpile decorative se schimbă foarte rar, de obicei cu ce ai cu aia rămâi pentru mulţi ani. O soluţie ar fi instalarea unui "capac" intern, un fel de hemisferă, care să redistribuie lumina care se duce în sus înapopi spre sol! Avantajul ar fi enorm, atat pentru iluminatul public, nivelul luminii la sol ar creşte cu mai mult de 100%, cât şi pentru astronomie, poluarea luminoasă provenind de la aceste lămpi fiind astfel foarte mult redusă. În plus, aspectul exterior ar fi păstrat!
  	Aşa NU "Cap de cobră" este numele acestui tip de lampă de iluminat public atât de întâlnit pe străzile oraşelor şi satelor din România. Montat corect, adică orizontal, acest tip de lampă drectionează cam 70% din lumină în jos, adică sub orizontală. Din cauza lentilei refractoare bombate, restul de 30% din lumină este direcţionată în sus! Intenţia proiectanţilor era sa împrastie lumina cât mai departe de lampă, intenţie onorabilă dar destul de prost gândită. Nivelul de iluminare produs la o distanţă mai mare de 3 "inălţimi" de stâlp este de cel puţin 10 ori mai mic decât nivelul de iluminare din faţa stâlpului (intensitatea luminii se atenuează cu pătratul distanţei). O lampă ideală ar lumina până la 3 "înălţimi de stâlp" depărtare, distanţa practică pentru orice stradă, şi ar "taia" la zero orice se proiectează dincolo de aceasta distanţă. Modelul de mai sus a fost şi este încă folosit în mai toată România. Motivul? D-astea avem, d-astea folosim, bune sau rele... în plus, majoritatea nici măcar nu sunt montate conform cu specificatiile, adică orizontal. Nu, multe sunt montate înclinat, pasămite ca să direcţioneze lumina spre centrul străzii, ignorând faptul că ansamblul de reflectoare din interior face deja asta! Adică odată montate orizontal, ele vor direcţiona lumina nu chiar dedesupt, ci oarecum în faţă, spre centrul şoselei!
  	Aşa DA Designul de mai sus s-ar putea numi "cu distribuiţie tăiată". în acest tip de lampă, distribuţia luminii se face exclusiv cu ajutorul unor reflectori instalaţi în interiorul lămpii, şi nu prin refracţia în lentilă, cum era cazul la "capul de cobră". Astfel contolul luminii este excelent şi lampdarul nu aruncă nici un pic de lumină mai departe de aprox. 4 "înălţimi" de stâlp. Şi bineînţeles, nimic spre ceruri. Vazută de departe, sursa de lumină nu este direct vizibilă, se vede doar terenul iluminat! Aşa cum de altfel şi trebuie, doar vorbim de iluminat stradal. Dar o sa ziceţi, de unde să luăm noi din astea? LE AVEM DEJA!! Acum 6 ani, Bucureştiul a început o operaţie de înlocuire a lămpilor stradale. Majoritatea noilor lămpi sunt "cu distribuţie tăiată"! Atunci de ce ne-am plânge? În marea lor deşteptăciune, cei care au înlocuit lămpile vechi au montat lămpile noi tot ânclinate! Că de, n-o sa schimbăm şi felul cum le montam pe stâlpi acum, că ştim noi mai bine! Adică deşi erau proiectate să nu scape nici un pic de lumină peste planul orizontal, din cauza montării proaste, tot pierd lumina!! Soluţia? Montarea corectă, la parametri!

  Privind de departe şi de sus

• 
  Cât de departe se propagă lumina oraşului, v-aţi putea întreba. Departe. Lumina Bucureştiului, ca şi a altor oraşe, este vizibilă de pe platoul Bucegi! Şi nu ca o licărire. În vara lui 2000, membrii Astroclubului Bucureşti, aflaţi într-o expediţie astrofotografică la Cabana Babele, au fotografiat oraşele de la Sud de Bucegi, aşa cum se văd ele de acolo de sus.
  Panorama de la Babele
  Ştefan Călin a alcătuit mozaicul de mai sus din 3 fotografii luate de la Cabana Babele în noaptea de 29/30 iulie 2000. În prim-plan se vede clădirea telecabinei, luminată ca ziua de un bec cu mercur; doar unul singur. În plan îndepartat se observă cupolele de lumină ale diverselor oraşe vizibile la Sud de Bucegi. Sursele nu sunt foarte distincte în aceasta fotografie, dar cateva sunt evidente. Ne uităm probabil la o jumătate de milion de dolari risipiţi în fiecare an pe lumina "proiectată" să ilumineze străzile şi trotuarele oraşelor, dar care ajunge hăt, departe, în acest caz la Babele...

  De aproape, cu durere... Cabana Piatra Arsă, platoul Bucegi. August 2001. Fotografie de Dănuţ Ionescu. Până anul trecut, poienile din preajma cabanei Piatra Arsă erau un paradis pentru astronomii amatori. Lumina de la cabană era minimă, ca în orice cabană unde se pune preţ pe odihnă turiştilor, iar cerul era excepţional de negru. Dar spiritul de comercialism şi, odată cu el, risipa negnâdită au pus stăpânire şi pe acest colţ de munte, odată cu instalarea a câtorva zeci de GLOBURI în jurul cabanei. Motivul invocat? E frumos, sperie urşii şi ajută turiştii rătăciţi prin ceaţă. Ce absurdităţi! E la fel de frumos ca un bordel, lumina atrage animalele sălbatice (doar focul le sperie, este fierbinte), şi pentru ghidarea turiştilor ar fi fost de ajuns un bec roşu, lumina roşie penetrând mult mai bine ceaţa (de-aia stopurile sunt roşii!). Motivul real? Reclama! Orice carciumă respectabilă atrage consumatorii cu multe, multe becuri! Din pacate, asta e ce a ajuns Piatra Arsă, o cârciumă în vârf de munte, unde nu se pune nici un preţ pe odihna turiştilor şi risipa e în floare...

  Desi fotografii ca cea cu Platoul Babele, mai sus, sunt destul de impresionante, nimeni nu a realizat amploarea risipei până în anii '80, cand au fost publicate primele fotografii ale Pământului pe timp de noapte. Măsuratori de flux din sateliţi aflaţi pe orbită joasă au permis primele estimări de cost ale risipei. Statele Unite risipesc anual aprox. 2 miliarde USD pe fracţiunea din iluminatul pe timp de noapte care se propagă spre ceruri.
  Ei, şi cum arată România de sus?

  Poluarea luminoasă în România. Unde e rău şi unde e încă bine Imaginea alăturată a fost compusă de membrul Astroclubului, Eugen Bălan. Eugen a folosit date depre poluarea luminoasă în Europa de pe site-ul italian http://www.lightpollution.it/dmsp, pe care este prezentat primul Atlas al Ilumanării Artificale a Cerului Nocturn. Credit pentru imagine: P. Cinzano, F. Falchi (University of Padova), C. D. Elvidge (NOAA National Geophysical Data Center, Boulder). Copyright Royal Astronomical Society. Reproduced from the Monthly Notices of the RAS by permission of Blackwell Science. Culorile de pe imagine repezintă de cate ori este mai strălucitor cerul dect valoarea 'normală', din cauza poluării luminoase. Culorile merg de la negru - supra-iluminare mai mică de 11%, 11%-33% (albastru), 33%-100% (verde), 100%-300% (galben), 300%-900% (portocaliu), până la mai mult de 900% (roşu). Apasaţi pe imagine pentru o variantă cu rezoluţie mai mare (260k) Datele se bazează pe imagini luate de sateliţii DMSP "Defense Metereological Satellite Program", sateliţi folosiţi de aviaţia Statelor Unite pentru a monitoriza acoperirea cu nori a suprafeţei Pământului în scopuri de navigaţie -cel putin aşa zic ei. Deşi stăm "mai bine" decât ţările mai "civilizate" de la vest de noi, nu suntem departe. Nu că am vrea sa le ajungem din urmă la capitolul risipă.

  Câteva alte cuvinte

  Primul impuls al oamenilor cand le spui despre poluare luminoasă şi conservarea energiei este "mă, tu vrei să-mi stingi becul", sau " da ce, e prea strălucitor". Nu asta e problema; problema este că oamenii risipesc pur şi simplu energie şi pe deasupra, fac şi rău fără sa vrea... Soluţia e atât de simplă şi este la îndemâna oricui!
  Un capac pe becul atârnat la marginea streşinii sau peste neonul de la poartă ar putea direcţIona toată lumina spre pământ, curte, stradă şi ar lua-o din ochii trecătorilor si, ca un mic bonus, de pe cer, unde nu foloseşte nimănui.
  Este sarcina noastră, a astronomilor amatori să educăm publicul despre iluminatul responsabil, şi despre beneficiile aduse, cum ar fi conservarea energiei (deci şi micşorarea notei de plată), îmbunătăţirea securităţii casei (lumina care nu-ţi intră în ochi te ajută să vezi mult mai bine noaptea) şi a aspectului nocturn al curţii/casei/parcării şi de ce nu, un somn mai bun, fără lumina deranjantă care intră şi prin cele mai groase jaluzele.
  Nu trebuie sa mentionăm astronomia neapărat şi în nici un caz ca pe un motiv principal, altfel vom fi percepuţi ca un grup cu interese foarte înguste. Şi în nici un caz să nu spunem, "stinge lumina ca să mă pot uita eu la stele"! Oamenii au nevoie, sau cred ca au nevoie, să-şi lumineze curţile/casele/garajele noaptea. Dar lumina ar trebui sa stea în curte/garaj/casă şi să nu se ducă nicăieri altundeva...