În noaptea de 7 august 2021 am efectuat observații cu caracter științific ce au urmărit ocultația stelei UCAC4 515-055965 din constelația Boarul de către asteroidul (148) Gallia. El este un asteroid cu diametrul de 90 km aflat în centura principală și care se rotește în jurul axei în aproximativ 20 de ore iar în jurul Soarelui în patru ani și jumătate.
Acest asteroid este prototipul unei familii mai mari ce cuprinde aproximativ 200 de asteroizi mai mici- Familia Gallia- și care, din cauză ca au înclinări orbitale și profile spectrale asemănătoare, se crede că s-au format din dezintegrarea prin coliziune a unui obiect părinte. Denumirea de Gallia a fost aleasă pentru a trimite la fosta denumire latină a regiunii din vestul Europei cunoscute în timpul Imperiului Roman ca Galia- Franța de astăzi. Diagrama orbitală și poziția lui în Sistemul Solar se pot vedea la linkul următor (click&drag când se afișează orbita):
https://ssd.jpl.nasa.gov/sbdb.cgi?sstr=148;orb=1;cov=0;log=0;cad=0#orb
Ocultația a avut o bandă de vizibilitate în nordul și sud-estul României pe direcția Vișeul de Sus (Maramureș)- Călărași iar echipa noastră a observat-o din localitatea Traian din Județul Ialomița. La campanie au participat și colegi astronomi din Polonia datele culese fiind raportate către baza internațională de observații Euraster:
http://www.euraster.net/results/2021/index.html#0807-148
Din Județul Ialomița de unde am observat-o ocultația s-a produs în intervalul orar 19:08:09-19:08:13 UTC timp în care steaua UCAC4 515-055965 a dispărut pentru 4 secunde din cadru după cum se poate vedea în videoclipul următor:
Ocultațiile sunt fenomene astronomice de scurtă durată în care corpuri din sistemul solar trec din perspectiva noastră terestră prin dreptul unor stele sau alte planete diminuându-le pentru câteva secunde strălucirea. Datele observaționale culese în timpul ocultațiilor oferă informații deosebit de precise despre poziția, dimensiunea, forma și existența unor eventuali sateliți, inele sau chiar a vreunei atmosfere la obiectul care le-a generat. Deși ocultațiile sunt fenomene frecvente la nivel global ele se observă destul de rar deoarece fie au banda de vizibilitate în afara țării, fie nu sunt accesibile instrumentelor noastre, fie se produc în timpul zilei sau noaptea pe cer acoperit.
La campanie au participat colegii noștri Cristian Suciu, Bogdan Stanciu și Dan Berteșteanu împreună cu Maciej Borkowski din Polonia