

Data publicării: 12 decembrie 2025
Cometa interstelară 3I ATLAS, fotografiată în 14 noiembrie 2025 de la Observatorul personal Stardreams din Vălenii de munte în cursul dimineții. Aparea ca un obiect destul de strălucitor, încă destul de jos la orizont, la începutul crepusculului cu un aspect difuz elongat, prezentând atât o coadă „clasică” precum și o anti-coadă reală în direcția Soarelui (un fenomen extrem de neobișnuit, însă nu nemaîntalnit).
Imaginea este rezultatul a 20 de expuneri a câte 60 secunde cu o cameră monocrom prin telescopul Ritchey Chretien de 20 cm. Am utilizat tehnici specifice de prelucrare pentru a evidenția atât cometa cât și fundalul aglomerat cu stele și galaxii din regiunea respectivă a cerului, ținând cont de faptul că obiectul vizat se deplasa cu viteză destul de mare prin câmpul stelar. De asemenea, pe baza imaginilor am efectuat măsurători de poziție precise (astrometrie) care au fost raportate la Minor Planet Center în vederea îmbunătățirii orbitei. În prezent, cometa interstelară se îndepărtează de Soare pe o traiectorie de ieșire din Sistemul Solar după trecerea sa la periheliu (1.4 unități astronomice) de la sfârșitul lunii octombrie 2025, iar în data de 19 decembrie 2025 va fi situată la distanța cea mai apropiată de Terra (1.8 unități astronomice), urmând ca apoi să se îndeparteze rapid de noi.
Pentru a vizualiza imaginea la rezoluție și calitate maxime, urmati link-ul catre site-ul personal, apoi efectuati click dreapta în dreptul ei și deschideti-o într-o fereastră separată sau optați pentru opțiunea de a o salva local.
https://www.stardreamsobservatory.com/images/comets-asteroids/3i_20251114/#main
Autor: Radu Gherase, Astroclubul București, România
