Curba de lumină a asteroidului (297) Caecilia de Daniel Berteșteanu

Cursuri de astronomie pentru copii ”Primii Pași în Astronomie”
18 ianuarie 2021
Observarea tranzitului exoplanetei QATAR- 4b de Daniel Berteșteanu
7 februarie 2021

Curba de lumină a asteroidului (297) Caecilia de Daniel Berteșteanu

Asteroizii sunt fragmente de rocă rămase de la formarea sistemului solar majoritatea celor cunoscuți putând fi întâlniți între orbitele planetelor Marte și Jupiter unde formează Centura Principală. Cei mai mari sunt Ceres, Vesta, Pallas și Hygeia care împreună cuprind 50% din întreaga masă a asteroizilor din centura principală.

Una din proprietățile fundamentale ale asteroizilor este perioada de rotație în jurul axei proprii care la cei din centura principală este cuprinsă în general între 4-15 ore. Perioadele de rotație ale asteroizilor se pot determina cu ajutorul curbelor de lumină care sunt reprezentarea grafică a variației strălucirii aparente într-o perioadă de timp. Din analiza lor se pot estima atât forma acestor obiecte sau prezența unor eventuali sateliți care orbitează în jurul lor.

În noaptea de 7 septembrie 2020 am efectuat observații la asteroidul (297) Caecilia. El are un diametru de 40 km și este un asteroid din Centura Principală care se rotește în jurul Soarelui o dată la cinci ani și jumătate. Curba de lumină obținută în urma observației ne arată că acest obiect are formă destul de ovală și o perioadă de rotație în jurul axei de 4,5 ore. Raportul fotometric obținut a fost trimis către baza de date ALCDEF. În prezent Caecilia se află la 360 de milioane de kilometri de Pământ în direcția constelației Pești.

Reprezentarea orbitei asteroidului Caecilia și a poziției acestuia în Sistemul Solar:

https://ssd.jpl.nasa.gov/sbdb.cgi?sstr=297;old=0;orb=1;cov=0;log=0;cad=0

Forma 3d- click și drag pe asteroid pentru a îl roti.

https://3d-asteroids.space/asteroids/297-Caecilia

Date tehnice:

Newton Skywatcher 130/650 corectat cu GPU pe Heq 5 Pro colimat cu Cat’sEye, autofocus pe MoonLite 2’ cu Deep Sky Dad, cameră QHY 163 M. Fotometrie cu Tycho, captură cu SGP, 90 sec/frame, bin 1×1, Luna la 80%, Jud. Ialomița, nopți cu praf în aer de la combine pe câmp ferite de dogoarea zilei. Fă rai din ce ai!

Text și grafice de Prof. Daniel Berteșteanu

1 Comment

  1. Ovidiu spune:

    Felicitari Daniel! Am observat si eu acum vreo 25 de ani, de la observatorul AIRA din Bucuresti, cu luneta 38cm echipata pe atunci cu primul CCD donat de francezi/IMCCE, tentativ ocultatia acestui asteroid cu o stea (chiar daca ocultatia s-a dovedit ca n-a trecut peste Bucuresti, am constrans diametrul).

    Observ in baza de date MPML (http://alcdef.org/) ca mai multe perioade similare au fost determinate de alti observatori, si ca toate difera de a ta la a doua zecimala, posibil daca binezi datele (2x) sa te apropii mai mult de ei?

    Stii cumva, exista vreun tool/program care sa listeze asteroizi (majoritari main belt) care nu au curbe de lumina anterior observate si incluse in aceasta baza de date MPML? Un astfel de tool ar servi foarte mult observatii similare utile dpdv stiintific (care aduc rezultate noi) posibile de realizat si cu telescoape mici de catre amatori!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *