

Data publicării: 30 martie 2026
KW Pegasi se află aparent cam în aceeași zonă a cerului ca și BX Pegasi, despre care am relatat anterior, astfel că variația sa a putut fi măsurată în același câmp, pe aceleași imagini. KW Pegasi este tot un sistem binar cu eclipsă, însă spre deosebire de BX Pegasi aceasta nu este o binară de contact, ci o așa-numită binară detașată, cu componentele separate, detașate, având perioada de rotație P 0.816402 zile.
Acest fapt e reflectat și în morfologia curbei de lumină (a se vedea graficul), aceasta prezentând paliere cu strălucire maximă aproximativ constantă (semn că niciuna din componente nu este eclipsată la momentul respectiv și primim lumina în totalitate de la întregul sistem), iar adâncimea minimului apare mai abruptă și cu un unghi mai „ascuțit” față de cel al binarelor de contact. Strălucirea poate varia și datorită prezenței unor zone cromosferice active. KW Pegași e clasificată ca o binară de tip Algol (EA), deși conform ultimelor studii unii cercetători ar sugera o posibilă încadrare la tipul binarelor de scurtă durată RS CVn, diferențele între aceste două categorii fiind determinate îndeosebi de caracteristicile fizice evolutive ale componentelor, iar pentru a clarifica acest aspect sunt necesare observații spectroscopice suplimentare cu rezoluție suficientă.
Autor: Radu Gherase, Astroclubul București, România
