Nebuloasa fantomatică Sh2-173 de Daniel Berteșteanu

Zona activă a Soarelui catalogată cu nr. 2880, fotografiată de Cristian-Mircea Stancu
31 octombrie 2021
Stele variabile din constelația Andromeda: GP And (000-BCT-523) si V0670 And de Cristian Suciu
2 noiembrie 2021

Nebuloasa fantomatică Sh2-173 de Daniel Berteșteanu

Constelația Cassiopeia este alături de Ursa Mare una din cele mai populare constelații circumpolare iar acum la sfârșit de toamnă este plasată foarte favorabil și urcă aproape de zenit încă de la primele ore ale nopții. Ea poate fi recunoscută ușor după prezența a 5 stele care îi conturează o formă în zig-zag și care sunt suficient de strălucitoare ca să fie observate chiar și din orașe.

Când privim noaptea dintr-un loc bun spre acestă constelație vedem noian de stele care se cern pe firmament ca o pudră sclipitoare ce ne aduce aminte că ne uităm în brațul Orion al galaxiei noastre. Regiunea abundă în obiecte deep-sky, Cassiopeia fiind cu predilecție o constelație a roiurilor deschise și a nebuloaselor care prin numărul și morfologia lor sunt veritabile nestemate pentru astrofotografi. Aici se află roiurile Messier 52, Trandafirul Carolinei, Bufnița, Corabia cu pânze, nebuloasele de emisie Inimă și Suflet, Pacman, Balonul sau Fantoma din Cassiopeia precum și nebuloase de emisie din catalogul lui Sharpless.

Astăzi vă prezentăm nebuloasa Sh2-173 a cărei formă neobișnuită aduce cu personajul din musicalul lui Andrew Lloyd Webbers- Fantoma de la Operă. Această nebuloasă se află la distanța de 8800 de ani lumină de noi și este o vastă regiune formatoare de stele bogată în hidrogen ce se întinde pe mai bine de 77 de ani lumină. În interiorul ei stele fierbinți și foarte luminoase ionizează gazul înconjurător care emite lumină în nuanțe de roșu închis. Presiunea radiativă a acestor stele tinere va împrăștia în cele din urmă hidrogenul motiv pentru care aceste nebuloase de emisie sunt vizibile doar câteva milioane de ani înainte de a se disipa în spațiul interstelar.

Nebuloasa Sh2-173- Fantoma de la Operă

În spatele “ochilor întunecați” ai nebuloasei Sh2-173 se află stele în proces de formare ce nu au mai mult de câteva sute de mii de ani și care se ascund privirilor noastre în praful și gazul mai dens ce încă le înconjoară. De partea cealaltă, noi putem vedea în nebuloasa Sh2-173 o apariție fantomatică desprinsă parcă dintr-o poveste de Haloween.

Cer senin!

Detalii tehnice:

Skywatcher 130/650 PDS pe Heq5 Pro, QHY 163M, achiziție cu Sequence Generator Pro însumând 17 ore Halfa și 9 ore RGB, procesare cu PixInsight; din Poienile de sub Munte- Jud. Maramureș, octombrie 2021.

Text si foto de Daniel Berteșteanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.